Meteorologii au emis Cod Galben de vreme severă pentru judeţul Constanţa

A fost emis un Cod Galben de vreme severă în judeţul Constanța. Temperaturile scad brusc din această noapte și vin ninsorile, iar autorităţile fac apel la constănţeni să limiteze pe cât posibil deplasările inutile. În cazul în care astfel de situaţii nu pot fi evitate, cetățenii sunt sfătuiţi să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, iar şoferii sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul arborilor şi în zona staţiilor de autobuz. Vă reamintim, au anunţat că în judeţul Constanţa, vremea se va răci brusc și accentuat, astfel încât, la noapte, temperaturile vor coborî până la – 6 grade Celsius. La început vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Izolat se va semnala polei sau ghețuș. Vântul va avea intensificări, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55…65 km/h și, temporar, peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.