Administrație

Controale la comercianţii de fructe şi legume din municipiul Constanţa

todayFebruary 8, 2021 1

Background
share close

Amenzi, în valoare de 23.500 de lei, au aplicat poliţiştii loclai în urma controalelor efectuate la comercianţii de fructe şi legume. În plus au fost confiscate peste 700 de kilograme de produse pentru nerespectareea prevederilor legale. Au fost verificate 31 de societăți comerciale şi au fost constatate 11 abateri contravenționale pentru care s-au aplicat tot atâtea amenzi. Mărfurile confiscate au fost predate către o unitate de profil în vederea comercializării în condițiile legii.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Începe imunizarea cu vaccinul AstraZeneca

De săptămâna viitoare în România va începe imunizarea populației cu vaccinul AstraZeneca.180 de cabinete noi de vaccinare vor fi deschise la nivel naţional. 6 dintre acestea sunt la Constanţa. Înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri şi se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale, fac parte din Etapa a II-a. Este vorba despre cei cu cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Acest vaccin nu este recomandat pentru adminsitrare persoanelor cu vârsta peste […]

todayFebruary 8, 2021 6