2 accidente de circulaţie s-au produs astăzi în municipiul Constanţa

2 accidente de circulaţie s-au petrecut, în această dimineaţă, în municipiul Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră spun că în primul eveniment care a avut loc, în zona Boema, la intersecția bulevardului Tomis, cu strada Tulcei, a fost accidentat un pieton. Victima a fost transportată la Spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cel de-al doilea accident s-a produs, în cartierul Coiciu, la intersecţia străzilor Baba Novac şi Răsuri. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, care s-a petrecut cel mai probabil pe fondul neacordării de prioritate, o persoană a fost rănită uşor. Şi în acest caz, victima conştientă şi cooperantă, a fost transportată la Spital. În ambele situaţii poliţiştii constănţeni efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea acestor accidente.