Sănătate

Spitalul de Pneumoftiziologie are un nou director medical

todayDecember 19, 2020 16

Background
share close

Spitalul de Pneumoftiziologie de la Palazu Mare are un nou director medical. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a semnat dispoziţia prin care doctorul Oana Cristina Arghir a preluat această funcţie. De asemenea, prin decizia preşedintelui CJC, a fost numit şi un alt director financiar al unităţii sanitare, Mihaela Toma, care este de profesie economist.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Mai multe corpuri de control mixte vor verifica respectarea măsurilor impuse de autorităţi

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a declarat faptul că odată cu prelungirea stării de carantină zonală pentru municipiul Constanţa, se vor intensifica şi controalele efectuate de autorităţi. Pentru a putea acoperi o arie cât mai mare din zona activităţilor comerciale şi nu numai, la nivelul instituţiei s-a decis formarea unor comisii de control, din care vor face parte Direcţia de Sănătate Publică Publică, militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, dar şi poliţiştii şi jandamii din cadrul Inspectoratelor […]

todayDecember 19, 2020 8