Se inrautateste vremea in Dobrogea

A fost emisă o informare meteorologică de înrăutăţire a vremii în Dobrogea, valabilă de mâine, de la ora 10:00, până luni, 28 decembrie, la ora 10:00. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, în intervalul menţionat, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. De asemenea, în această noapte, sunt anunţate ninsori şi lapoviţă în nord-vestul Dobrogei. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 10-15 litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica treptat, iar mâine, local, va atinge la rafală viteze în general de 40 până la 50 de kilometri pe oră.