Sănătate

Aproximativ 100.000 de constănţeni s-au vaccinat antigripal

todayDecember 14, 2020 10

Background
share close

Pe lângă epidemia de coronavirus, a început şi sezonul gripal. Medicii recomandă vaccinarea antigripală, în special pentru categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire. Purtătorul de cuvânt al DSP, Tudorel Ene, ne-a declarat că aproape 170.000 de doze de vaccin au ajuns până acum la Constanţa, iar aproximativ 100.000 de constănţeni au fost deja imunizaţi. Ultima tranşă de aproape 22.000 de seruri a venit săptămâna trecută. Acesta a precizat că sunt vaccinate gratuit, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice şi metabolice, gravidele, personalul medical, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Nereguli depistate în urma controlului efectuat la Morga Spitalului Judeţean Constanţa

Au fost depistate mai multe nereguli în urma controlului efectuat la Serviciul Clinic de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Județean Constanța. Au fost verificate, în special, condiţiile de depozitare a persoanelor decedate şi au fost dispuse mai multe măsuri. Preşedintele CJC, Mihai Lupu a declarat că va fi amenajat un spaţiu împrejmuit în zona celor 2 containere frigorifice unde sunt depozitaţi pacienţii decedaţi pentru a limita vizibilitatea în timpul procedurilor de manipulare a acestora în scopul predării lor către aparţinători. […]

todayDecember 14, 2020 12