100 de lei este valoarea minimă a oricărui tip de bursă şcolară

Reprezentanţii Guvernului României au aprobat, în unanimitate, stabilirea unui cuantum minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, pentru anul şcolar 2020- 2021. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, acesta a fost stabilit la 100 de lei pentru toate tipurile de burse menţionate anterior. Reprezentanta Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Sabina Spătariu, ne-a declarat fapul că această iniţiativă este una de apreciat, doar că pragul minim stabilit este foarte mic. De asemenea, ea a menţionat că în lipsa unei rectificări bugetare în urma căreia autorităţile locale să primească bani pentru acordarea burselor, acestea vor lipsi cu desăvârşire în unele comunităţi. AEC a solicitat în nenumărate rânduri mărirea burselor, mai ales că acestea pot face diferenţa între prezenţa la şcoală şi abandon.