Peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 lei au aplicat jandarmii constănţeni săptămâna trecută. Potrivit reprezentanţilor IJJ, cele mai multe au fost pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2. Tot săptămâna trecută, au fost puse în executare 67 de mandate de aducere, emise de către instanţe sau parchete, s-au desfăşurat 2 misiuni în sprijinul unor executori judecătoreşti şi alte 20 alături de lucrătorii Serviciului Regional Poliție Transporturi Constanța.