Eveniment

Acțiuni desfășurate de polițiștii de la Transporturi Constanţa

todayNovember 9, 2020

Background
share close

Poliţiştii constănţeni de la Transporturi au desfăşurat mai multe acţiuni la sfârşitul săptămânii care a trecut pe linia prevenirii și limitării răspândirii virusului SARS-COV2, în zona stațiilor CF de pe raza judeţului nostru. Reprezentanţii IPJ au declarat că în timpul activităţilor, oamenii legii au legitimat aproximativ 80 de persoane şi au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.000 de lei. Majoritatea au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Reprezentanţii IPJ au susţinut că astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare şi le recomandă cetățenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Şeful Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Petre Dinică, a demisionat din funcţie

Din dispoziţia președintelui Consiliului Judeţean Constanța, Mihai Lupu, Corpul de Control a verificat  activitatea derulată de conducerea Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Echipa de control a avut în vedere stadiul gestionării măsurilor aplicate pentru prevenirea infectării cu coronavirus, dar şi a contractelor derulate de instituţie în perioada 2019 - 2020. Înainte de a se anunţa rezultatul controlului, şeful instituţiei, Petre Dinică a demisionat din funcţie. Carmen Raducu va prelua interimar funcţia de director al DJASPC. Răducu a […]

todayNovember 9, 2020 8