Eveniment

Forţele de ordine supraveghează respectarea carantinei la Fântânele

todayOctober 23, 2020

Background
share close

Poliţiştii şi jandarmii au fost mobilizaţi în localitatea constănţeană Fântânele care a intrat în carantină începând de ieri. Oamenii legii supraveghează zona pentru a se asigura că localnicii poartă mască de protecție. Până acum nu au fost semnalate incidente, locuitorii respectă restricţiile şi normele sanitare, iar circulaţia în comună este limitată. Vă reamintim, la Fântânele rata de incidenţă cumulată este de 8.41 la mie, iar în cadrul şedinţei CJSU de ieri s-a decis instituirea carantinei în localitate pentru următoarele 14 zile.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Politic

Demisii la PSD Constanţa

Aproximativ 20 de membri ai organizației municipale au demisionat aseară din PSD Constanța. Printre aceștia se numără Dumitru Babu, unul dintre foștii viceprimari ai municipiului Constanța, fostul consilier local, Valentin Gabriel Pârvulescu, dar și directorul CT BUS, Bogdan Niță. Demisiile au fost înaintate președintelui filialei municipal, Lucian Lungoci.

todayOctober 23, 2020 1