Sănătate

Asimptomaticii şi cei cu forme uşoare de boală vor fi trataţi acasă

todayOctober 23, 2020 6

Background
share close

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede că pacienții diagnosticaţi cu COVID-19, care au forme medii și ușoare de boală, și asimptomatici pot fi tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie. Măsura a fost luată în contextul creşterii alarmante a numărului de îmbolnăviri zilnice. Spitalele suport COVID sunt aproape de capacitatea maximă, iar tratarea la domiciliu a celor care nu prezintă riscuri va decongestiona sistemul sanitar şi va permite medicilor să poată interna cazurile grave şi pacienţii care au comorbidităţi şi a căror stare de sănătate se poate degrada brusc.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Învățământ

Zeci de cadre didactice şi 100 de elevi din Constanţa infectaţi până acum cu noul coronavirus

Peste 70 de cadre didactice din judeţul Constanţa au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus de la începutul anului şcolar. Potrivit Prefecturii, până acum s-au îmbolnăvit 100 de elevi, 32 de studenţi şi 17 angajaţi din rândul personalului auxiliar. În ceea ce priveşte situaţia din unităţile sanitare, de la debutul epidemiei, s-au infectat cu noul coronavirus 337 de cadre medicale. Este vorba despre 88 de medici, aproape 140 de asistenţi şi peste 100 de lucrători din cadrul personalului auxiliar.

todayOctober 23, 2020 10