Sănătate

Număr record de infectări la Constanţa în 24 de ore

todaySeptember 9, 2020 1

Background
share close

Constanţa este pe locul 4 pe ţară la numărul de cazuri noi de coronavirus din ultimele 24 de ore, după Bucureşti, Iaşi şi Braşov. 53 de persoane au fost confirmate pozitiv în judeţul nostru, iar bilanţul infectărilor a ajuns la 1.954. La nivel naţional s-au înregistrat astăzi 1.271 de îmbolnăviri din puţin peste 24.000 de teste efectuate, iar numărul total al persoanelor diagnosticate cu COVID 19 a trecut de 98.000. În plus, 51 de pacienţi din mai multe judeţe, printre care şi Constanţa, au decedat în ultimele 24 de ore.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Dosar penal la Năvodari pentru coruperea alegătorilor

Un candidat la alegerile locale din oraşul Năvodari s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa au declarat că pe parcursul săptămânii trecute acesta ar fi oferit locuitorilor din Năvodari pungi care conţineau sticle cu băuturi alcoolice și baloane. Oamenii legii au precizat că acestea aveau însemnul electoral al unui partid și ar fi fost oferite pentru a-i determina pe cetățeni să îl voteze. Pe de altă parte, reprezentanţii IPJ au […]

todaySeptember 8, 2020 3