Accident mortal în judeţul Constanţa

Accident mortal în localitatea constănţeană Mihai VIteazu. 2 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 2 au ajuns la spital după ce 2 autoturisme s-au ciocnit într-o zonă de drum cu linie continuă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, una dintre victime a rămas încarcerată, iar militarii ISU au intervenit pentru a o scoate din maşină. La faţa locului au ajuns 2 echipaje SMURD, unul de descarcerare şi 2 echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Este al doilea accident mortal din judeţul Constanţa din ultimele 24 de ore. Ieri 3 persoane şi-au pierdut viaţa pe DN2A, după ce 2 maşini s-au ciocnit în apropiere de Ghindăreşti.