8 pacienţi suspecţi de infecţie cu noul coronavirus sunt internaţi acum la Spitalul Militar Modular din Constanţa. Comandantul Spitalului Militar Constanţa, Aurel Trană, spune că unitatea medicală de pe stadionul Portul are o capacitate de 164 de paturi, dintre care 14 la Terapie Intensivă, dar că, deocamdată aici ajung doar cei care prezintă simptome de boală şi care sunt testaţi. Ulterior cei cconfirmaţi pozitiv sunt redirecţionaţi către celelalte spitale COVID, după ce sunt evaluaţi radiologic.