Învățământ

Noul an şcolar preuniversitar va începe în data de 14 septembrie

todayAugust 6, 2020 8

Background
share close

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că noul an şcolar preuniversitar va începe în data de 14 septembrie, iar cei mai mulţi dintre elevi vor merge fizic la şcoală. Acesta a precizat că au fost elaborate 3 scenarii, în funcție de numărul de bolnavi dintr-o localitate și de alte criterii obiective. Astfel, în scenariul verde, care presupune risc scăzut, toţi elevii vor merge la şcoală şi se vor lua măsuri adecvate de protecție. În scenariul galben, de risc mediu, cursurile se vor ține în format mixt, atât fizic, cât și online, având prioritate preşcolarii, elevii din ciclul primar şi din clasele a VIII-a şi a XII-a. Scenariul roșu, de risc mare, este acela în care școala se poate închide și se vor face exclusiv cursuri online. Decizia privind scenariul care va fi aplicat se va lua pentru fiecare școală în parte la nivel județean. Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat că săptămâna viitoare va avea o ședință cu cât mai mulți directori de școli, pentru a căuta soluțiile optime în funcție de fiecare unitate școlară.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Conductor de tren, amendat pentru nepurtarea mastii

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța s-au autosesizat în urma apariției în spațiul public a unor imagini în care este prezentat un dialog referitor la purtarea măștii de protecție, într-un tren de călători de pe ruta București-Constanța. Conductorul de tren care a fost filmat fără mască, îndemnându-i şi pe călători la un comportament antisocial, a fost identificat de către oamenii legii. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă in valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor […]

todayAugust 4, 2020 6