Carantină pentru persoanele care sosesc din Spania

De mâine persoanele care vin din Spania vor intra în carantină 14 zile, iar zborurile au fost suspendate. Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat lista cu ţările care prezintă risc epidemiologic ridicat. Spania a fost plasată în zona galbenă, iar Singapore şi Arabia Saudită au fost scoase de pe listă. Măsura carantinării se aplică atât cetăţenilor români, cât şi celor străini care sosesc în România din statele cu număr ridicat de îmbolnăviri şi aflate pe lista publicată de INSP. Carantina se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi.