Eveniment

Delfinii dau “spectacole” în Marea Neagră aproape de ţărm

todayJune 5, 2020 8

Background
share close

Turiştii care au ieşit la plimbare pe faleza cazinoului din Constanţa sau pe plaja Corbu au avut surpriza de a vedea în mare delfini care în ultima vreme vin tot mai aproape de mal. Biologul Răzvan Popescu Mirceni spune că mamiferele acvatice, atât de îndrăgite de copii şi nu numai, pot fi observate în zona intrării în Portul Constanța, în dreptul plajelor de la Corbu, în zona Portului Midia și în fața Taberei Năvodari. Este vorba despre femele cu pui care vin la 200 de metri de ţărm să se hrănească, pentru că există suficient peşte în apropierea coastei. Delfinii pot fi văzuţi cu ochiul liber în special dimineaţa între orele 7.00 şi 9.00 şi seara după ora 18.00. Răzvan Popescu Mirceni mai spune că stoparea activităţilor economice în ultimele 2 luni şi a pescuitului excesiv, de multe ori ilegal, din Marea Neagră, a avut efecte benefice asupra ecosistemulu şi astfel a crescut cantitatea de peşte şi s-a îmbunătăţit calitatea apei. În Marea Neagră sunt condiţii favoriabile şi resurse de hrană pentru delfini, iar cei care trăiesc aici sunt afalinii şi marsuinii.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Astăzi este Ziua Mediului

Astăzi este Ziua Mondială a Mediului, iar în acest an tema este „ForNature”, pentru a atrage atenţia că toate fiinţele vii de pe pâmânt sunt conectate la reţeaua vieţii. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa spun însă că o problemă importantă, asupra căreia trebuie tras un semnal de alarmă, este poluarea aerului şi în acest sens este necesară o schimbare de mentalitate şi o modificare a comportamentului la nivel de societate. La începutul anului, ministrul mediului a cerut ca la Constanţa […]

todayJune 5, 2020 10