Trei constănţeni s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Potrivit IPJ Constanţa, poliţiştii din cadrul Serviciului Transporturi Maritime au efectuat ieri o acţiune pe raza Portului Midia, pentru a preveni şi a combate infracţiunile de contrabandă. În urma acestor activităţi, oamenii legii au identificat trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 67 de ani, din localitatea Năvodari, care aveau asupra lor peste 10.000 de ţigarete netimbrate, de diverse mărci. Pentru această cauză s-au întocmit dosare penale, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.