Administrație

Ajutor financiar pentru părinţii care vor să angajeze bone

todayJune 3, 2020

Background
share close

Părinţii care angajează bone pentru copiii de vârstă preşcolară ar putea primi un ajutor financiar lunar de la autorităţile locale. Suma poate ajunge până la 710 lei şi se acordă familiilor cu venituri de maximum 3.500 lei/ membru. Şeful Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Primăriei, Emil Mereuţă, a declarat că un proiect în acest sens a fost aprobat în ședința de Consiliu Local Municipal de săptămâna trecută. Acesta a precizat că, în medie, în ultimii ani s-a înregistrat un deficit în creșe de 300 de locuri, iar această măsură vine în ajutorul părinților care nu au găsit un loc în unităile de învăţământ preşcolar și care se vor putea întoarce astfel la serviciu prin angajarea unei bone. Aceasta trebuie să fie însă calificată conform legii.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Corveta “Contraamiral Horia Macellariu” participă la exerciţii de intruire în Marea Neagră

Corveta „Contraamiral Horia Macellariu” a plecat ieri din Portul Militar Mangalia, pentru a executa, în această săptămână, exerciții în comun, în apele internaționale ale Mării Negre, cu nava de patrulare ucraineană „Starobilsk”. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, marinarii militari români și ucraineni participă la antrenamente comune de monitorizare a traficului naval, precum și de respingere a unui atac aerian, alături de două aeronave ale Forțelor Aeriene Ucrainene. Activitatea are ca scop principal dezvoltarea nivelului de instruire și de interoperabilitate […]

todayJune 3, 2020 1