Asociația Elevilor din Constanța, împreună cu alte organizaţii similare din ţară, condamnă ferm decalraţiile secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Luminiţa Barcari, referitoare la gradul de dificultate al Evaluării Naţionale. Aceasta a afirmat că un elev care învață la școală ar fi putut să obțină o notă de 5 sau 6 la examen. Reprezentanții elevilor sunt de părere că această declarație arată de fapt, modul în care autoritățile ignoră problemele cu care școlarii se confruntă anual și că este inadmisibil ca un secretar de stat să declare public faptul că meditațiile sunt calea către performanța academică. Potrivit studiului „Costurile educației gratuite din anul 2018”1, realizat de Salvații Copiii, 4 din 10 elevi au nevoie de ore suplimentare de pregătire la materiile studiate în liceu. Costurile unei ședințe sunt în medie 50-60 de lei, iar elevii apelează la meditații în special pentru examenele de la finalul ciclului gimnazial şi liceal. În aceste condiţii, reprezentanţii a 5 Asociaţii de Elevi din ţară, printre care şi Constanţa, solicită demiterea Luminiţei Barcari din funcția de secretar de stat pentru modul iresponsabil în care a expus și tratat problema examenului de Evaluare Națională.