Eveniment

Două zile de instabilitate atmosferică în judeţul Constanţa

todayMay 25, 2020 7

Background
share close

Dobrogea intră sub atenţionare meteo de instabilitate atmosferică începând de astăzi. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, aceasta este valabilă până miercuri la ora 23:00. În acest interval de timp, vor fi semnalate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibile căderi de grindină. De asemenea, ploile pot căpăta aspect torenţial. Specialiştii spun că, prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15… 25 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse pot depăşi chiar şi 40 de l/mp.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Învățământ

A fost aprobat calendarul de înscriere la liceu, pentru anul şcolar 2020- 2021

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie a aprobat prin ordin de ministru, noul calendar de admitere la învăţământul liceal de stat. În contextul epidemiologic actual, completarea opţiunilor în fişele de înscriere poate fi organizată în interiorul unităților de învăţământ sau prin telefon, e-mail şi videoconferinţe. Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora pot completa opţiunile în perioada 2- 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc pe data de 10 iulie. Repartizarea elevilor pe locuri se va realiza în funcţie […]

todayMay 25, 2020 10

Similar posts

Stiri

C.N.A.P.M. – ANUNȚ DE RECRUTARE ȘI SELECȚIE

  Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța anunță declanșarea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea funcției de Director Financiar al societății, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Persoanele interesate pot consulta condițiile de participare, criteriile de selecție, documentele necesare și instrucțiunile […]

todayJune 11, 2026 22