Aproape 700 de decese din cauza coronavirusului s-au înregistrat până acum în România. Potrivit Prefecturii, 11 pacienţi infectaţi cu COVID 19 au murit la Constanţa. Pe de altă parte, rata de vindecare în judeţul nostru este de peste 70%. În centrele de carantinare din județ se află, în acest moment, 343 de persoane, care ocupă 15% din totalul locurilor disponibile. De asemenea, puţin peste 500 de constănţeni sunt în izolare la domiciliu. De la intrarea în vigoare a Ordonanțelor Militare, forţele de ordine au aplicat la Constanţa aproape 9.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei