Administrație

Au fost dispuse măsuri în municipiul Constanţa pentru prevenirea infectării cu noul tip de coronavirus

todayMarch 10, 2020 8

Background
share close

Primăria a dispus o serie de măsuri la nivelul municipiului Constanţa pentru a preveni infectarea și răspândirea noului tip de coronavirus. Astfel, începând de mâine se suspendă activitatea creșelor din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială până pe 22 martie, cu posibilitatea prelungirii acestui termen. Tot de mâine se restricționează total accesul vizitatorilor la Căminul pentru Persoane Vârstnice din municipiul Constanţa, iar seniorii cazați aici vor rămâne în incintă tot până pe 22 martie. Pe de altă parte, conducerea CT BUS a anunţat că anulează temporar traseele pentru elevi, începând cu data de 11 martie, din cauza suspendării cursurilor din unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional. Circulația celor 3 linii va reveni la normal în momentul reluării procesului de învățământ au precizat reprezentanţii CT BUS. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 17 cazuri cu virusul COVID – 19, iar dintre acestea, 5 au fost declarate vindecate. În plus, în carantină instituționalizată sunt 52 de persoane şi alte peste 11.200 sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. În judeţul Constanţa, nicio persoană nu se află în carantină, potrivit ultimelor date furnizate de Prefectură, dar 272 de constănţeni sunt izolaţi la domiciliu, iar 7 teste pentru coronavirus efectuate la Constanţa au ieşit negative.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Măsuri de prevenţie în judeţul Constanţa, în contextul posibilității apariției COVID – 19

Autorităţile judeţene au suplimentat măsurile de prevenție necesare în contextul posibilității apariției virusului COVID - 19 pe teritoriul județului Constanța. Şeful CJC, Horia Ţuţuianu, a declarat că în acest sens în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa se va realiza o procedură operațională pentru identificarea și managementul persoanelor simptomatice sau asimptomatice sosite din zonele afectate cu noul Coronavirus. De asemenea, personalul medical din cadrul UPU va prelua copiii într-o zonă diferită de cea a adulților. Totodată, vor fi […]

todayMarch 10, 2020 5