Administrația Porturilor Maritime Constanța ia măsuri sporite pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Directorul general al APMC, Costel Stanca, a declarat că, în prezent, au fost limitate activitățile cu publicul, iar documentele se depun la birourile de pe holul clădirii, de la parter. În funcție de evoluția îmbolnăvirilor, directorul general al APMC a precizat că următoarea etapă constă în suspendarea tuturor activităților cu publicul.