Sănătate

Au fost declanşate anchete în cazul femeii moarte în Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa

todayFebruary 4, 2020 5

Background
share close

O femeie de 70 de ani din Constanţa a murit după ce a fost lăsată să aştepte 16 ore pe un scaun, pe holul Urgenţei de la Spitalul Judeţean Constanţa. Femeia a ajuns la spital sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, acuzând dureri în piept şi abdomen. Fiul acesteia spune că abia după 12 ore, femeia a fost luată de cadrele medicale şi i s-au făcut analizele medicale şi o electrocardiogramă, iar după alte patru ore a fost mutată pe un pat. La scurt timp, bătrâna a murit în braţele fiului său. Reprezentanţii Poliţiei Constanţa au declarat că în această cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Judeţean Constanţa au declarat că a fost declanşată o anchetă internă pentru a se stabili cine se face vinovat de decesul femeii. Directorul medical, Bogdan Obadă, spune că s-au respectat toţi paşii în cazul unui pacient venit pe Cod Verde şi că i s-au făcut toate analizele necesare. În plus, managerul Spitalului, Cătălin Grasa, a afirmat că în UPU femeia s-a aflat pe un scaun-targă pentru transport bolnavi şi a precizat că a fost deschisă o anchetă atât de către unitatea pe care o conduce, cât şi de către Colegiul Medicilor.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Elevii şcolii din Băneasă protestează

Elevii clasei a 8-a de la şcoala din Băneasa au protestat astăzi în faţa unităţii şcolare, solicitând Inspectoratului Şcolar Judeţean înfiinţarea unei clase de Ştiinţe ale Naturii în cadrul Liceului Teoretic Băneasa. Inspectorul general, Sorin Mihai, a declarat că a avut astăzi o întâlnire cu profesorii unităţii de învăţământ şi părinţii elevilor, pentru deblocarea conflictului. La întâlnire directorul şcolii gimanziale nu a fost prezentă chiar dacă a fost invitată la dialog. O hotărâre privind înfiinţarea unei astfel de clase se […]

todayFebruary 3, 2020 5