S-au modificat categoriile de persoane care primesc produse de igienă personală

S-au modificat categoriile de persoane care primesc produse de igienă personală de la stat. Reprezentanţii Primăriei au declarat că, potrivit recomandărilor Ministerului Fondurilor Europene, beneficiază de aceste pachete nu doar persoanele care primesc venitul minim garantat, ci și membrii familiilor acestora. Ajutoarele sunt subvenţionate de la Uniunea Europeană şi se distribuie la Clubul pentru pensionari de pe strada Duiliu Zamfirescu numărul 4 din Constanţa. Programul este, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 14.00, până la epuizarea stocului de produse, dar nu mai târziu de 15 februarie.