3 percheziţii domiciliare au efectuat poliţiştii constănţeni într-un dosar de infracţiuni economice. Potrivit IPJ, în urma descinderilor au fost ridicate documente și înscrisuri cu valoare probatorie. Un bărbat, de 33 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2015-2017, acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi ascuns sume de bani din contul firmei și ar fi invocat datorii fictive, în scopul fraudării unui creditor. De asemenea, bărbatul ar fi indus în eroare creditorul, prezentându-i două extrase false de pe contul bancar al societății. Totodată, acesta a efectuat retrageri din contul firmei şi a folosit banii în scop personal. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.