4 dosare penale au fost întocmite, în ultimele 24 de ore, de polițiștii rutieri constănţeni pe numele unor şoferi care s-au urcat băuţi la volan. Reprezentanţii IPJ Constanţa au declarat că într-unul dintre cazuri, polițiștii Secției 9 Rurală de la Topraisar au identificat, aseară, un conducător auto, de 37 de ani, pe raza localității General Scărișoreanu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării a rezultat o valoare de 1,31 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, oamenii legii au stabilit că şoferul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, ieri după-amiază, polițiștii din Năvodari au depistat în trafic un bărbat, de 47 de ani, care conducea băut un autoturism, pe strada Mării din localitate. Şi în acest caz s-a stablit că şoferul avea o alcoolemie de 1,29 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.