Eveniment

Se răceşte vremea în toată ţara, inclusiv la Constanţa

todayDecember 2, 2019 2

Background
share close

De astăzi vemea se răcește în toate regiunile ţării, inclusiv în Dobrogea. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, avertizarea intră în vigoare în această după-amiază la ora 14.00 şi este valabilă până mâine dimineaţă la ora 10.00. În acest interval, în judeţele Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări trecătoare, cu viteze, în general, de 45 – 55 de kilometri la oră. Totodată, vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie, iar la noapte și mâine dimineață, pe arii restrânse va fi lapoviță și, trecător, ninsoare. Izolat, vor fi şi depuneri de polei. La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor. Meteorologii au mai precizat că de altfel în toată ţara în prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Incendiu la o Pescărie din Năvodari

Incendiu violent la o pescărie situată pe plaja din Năvodari. Flăcările s-au declanşat în această dimineaţă în jurul orei 5.00 şi au distrus mai multe barăci din lemn şi 3 autoturisme. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au declarat că la faţa locului au acţionat 4 autospeciale şi 18 pompieri, iar la ajungerea echipajelor incendiul se manifesta violent, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi. Flăcările au fost stinse de pompieri după aproape o oră şi jumătate, […]

todayDecember 2, 2019 6