Eveniment

Drepturile celor care calatorescu cu avionul

todayDecember 27, 2019 2

Background
share close

Persoanele care călătoresc cu avionul în această perioadă trebuie să ştie că, în cazul în care zborul are întârziere, ele au dreptul să primească asistenţă în mod gratuit. Aceasta constă în mese şi băuturi răcoritoare, proporţionale cu timpul de aşteptare, cazare la hotel, dacă este necesară o şedere de una sau mai multe nopţi sau în cazul în care este necesară o şedere suplimentară faţă de cea prevăzută de pasager, precum şi transportul dintre aeroport şi locul cazării, dar şi două apeluri telefonice, mesaje prin fax sau e-mail. Dacă întârzierea este de cel puţin cinci ore, pasagerii au dreptul să li se ramburseze costul biletului la preţul de achiziţie, în cazul în care hotărăsc să nu mai călătorească. Dacă întârzierea are loc la un punct de legătură, iar zborul nu işi mai îndeplineşte scopul, atunci pasagerul are dreptul la un zbor gratuit de întoarcere la primul punct de plecare. Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la sectiunea Comunicare.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Recomandari ale oamenilor legii pentru cei care calatoresc cu masina personala sau cu trenul

Poliţiştii oferă câteva recomandări pentru persoanele care călătoresc cu maşina sau cu trenul în această perioadă. Cei care sunt se deplasează cu autoturismul personal sunt sfătuiţi să verifice, înainte de a pleca la drum, starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările polițiștilor rutieri. Oamenii legii le reamintesc acestora că au obligaţia de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km […]

todayDecember 27, 2019 2