Sănătate

Controale sanitare efectuate în Constanţa

todayDecember 18, 2019 2

Background
share close

DSV Constanța a efectuat controale la unitățile care depozitează și comercializează carne de porc în perioada sărbătorilor. Acțiunile au fost demarate  în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, a declarat medicul în cadrul instituției Ion Țonea. El a spus că de la sfârșitul lunii trecute și până în prezent au fost efectuate peste 200 de controale la agenții economici și au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale,  în valoare de 185 de mii de lei. El a precizat că în municpiul Constanța sunt 7 centre unde se poate efectua examenul trichineloscopic, iar în județ există alte 31 de locații de acest gen. Medicii veterinari recomandă celor care sacrifică porci în gospodărie să testeze carnea înainte de a o consuma pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Ionuţ Done demis din funcţia de subprefect

Ionuț Done a fost eliberat astăzi din funcția de subprefect. Done preluase şi prerogativele de prefect, după demiterea lui Dumitru Jeacă, iar atribuțiile de reprezentant al guvernului în teritoriu vor fi, cel mai probabil, delegate acum subprefectului Ali Șenol. Guvernul nu a trimis încă niciun document oficial în acest sens. Postul de subprefect rămas vacant va reveni Partidului Mișcarea Populară, iar propunerea PMP pentru această funcţie este Aura Bozdoacă. Aceasta este acum  consilier juridic în cadrul Prefecturii Constanţa.

todayDecember 18, 2019 2