Viorica Dăncilă a pierdut primul tur al alegerilor prezidenţiale în mai multe localităţi cu primari psd-işti din judeţul Constanţa

Klaus Iohanis a câştigat turul întâi al alegerilor în mai multe localităţi din judeţul Constanţa cu primari psd-işti, cum ar fi municipiul Constanţa, Năvodari, Cumpăna sau Agigea. În plus, la Năvodari, Constanţa şi Agigea, USR este pe poziţia secundă, iar PSD s-a clasat abia pe locul 3. Klaus Iohanis a obţinut cele mai multe voturi în judeţul nostru în localitatea Aliman, unde a fost ales de peste 65% dintre votanţi, în timp ce Viorica Dăncilă a avut cel mai bun rezultat din judeţ la Ciobanu, unde a luat 60 de procente. La Eforie, Mangalia şi Mihail Kogălniceanu, localităţi conduse de primari liberali, Klaus Iohanis s-a clasat, de asemenea, pe primul loc.