Mărfuri contrafăcute confiscate de poliţişti

Marfă contrafăcută a fost confiscată de poliţiştii constănţeni. Potrivit IPJ, lucrătorii Serviciului Transporturi Maritime au descoperit peste 600 de electrocasnice, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, într-un container sosit din China pentru o societate comercială din Mureş. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.