Eveniment

Lift prăbuşit într-un bloc din Constanţa

todayNovember 22, 2019

Background
share close

Un lift în care se aflau 4 persoane s-a prăbuşit de la parter la subsol, într-un bloc de locuinţe din Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, la faţa locului au ajuns imediat pompierii care au intervenit cu o autospecială de descarcerare. De asemnea, a fost trimis la locul incidentului şi un echipaj medical. Militarii ISU au acţionat cu o scară imprvizată pentru scoaterea celor 4 persoane din subsol. Nimeni nu a fost rănit, dar unii dintre cei aflaţi în lift au suferit atacuri de panică. La rândul lor, poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Social

Bilete disponibile pentru pensionari în staţiunile din România

Peste 170 de locuri mai sunt disponibile la Casa de Pensii Constanţa pentru vârstnicii care vor să plece în staţiuni balneare începând cu data de 3 decembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cristina Mutiş, până acum au fost repartizate solicitanţilor 100 de vouchere pentru această serie. Pensionarii au de ales între 18 staţiuni din România. Cei interesaţi se pot prezenta la sediul Casei de Pensii cu cererea tip completată, trimitere de la medicul de familie, copie a actului de […]

todayNovember 22, 2019