Doar 32 de oi din cele 14.600 de la bordul navei Queen Hind au supravieţuit
Doar 32 de oi din cele 14.600 aflate la bordul navei Queen Hind au fost salvate până în prezent, după ce vasul sub pavilion Palau s-a scufundat parţial, ieri, în Portul Midia. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au declarat că operaţiunile de salvare a animalelor vii de pe puntea navei au fost reluate în această dimineaţă. La faţa locului sunt mobilizate 7 nave şi şalupe şi alte 4 bărci rapide de la ARSVOM, Garda de Coastă şi ISU. […]