Sănătate

Niciun pacient cu gripă, la Constanţa

todayOctober 16, 2019

Background
share close

La Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu se află internat niciun pacient cu gripă – a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ana -Maria Iancu. Ea a precizat că suntem la începutul sezonului gripal și ar trebui ca persoanele cu risc, respectiv vârstnicii, bolnavii cronici şi copiii să se vaccineze. În plus, doctorul Ana-Maria Iancu a precizat că este momentul oportun pentru începerea vaccinării antigripale, mai ales că trebuie ținut cont de faptul că imunitatea apare după o perioadă de aproximativ două săptămâni de la vaccinare. Ea a atras atenția asupra faptului că trebuie avute în vedere o serie de precauții înaintea imunizării, cel mai indicat fiind ca înaintea administrării vaccinului antigripal, medicul de familie să efectueze o evaluare a stării de sănătate.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Accident de circulaţie în Cartierul Coiciu, la intersecţia străzilor Emil Racoviţă şi Steagului

Accident de circulaţie, în această dimineață, în municipiul Constanţa. Evenimentul rutier a avut loc, în jurul orei 8.00, la intersecția străzilor Emil Racoviță și Steagului din cartierul Coiciu. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, o persoană a fost rănită. Victima era conştientă şi a fost preluată şi transportată la Spital de un echipaj medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. La fața locului s-au deplasat şi polițiștii rutieri care au deschis o anchetă în acest caz.

todayOctober 16, 2019 1