DSP Constanţa a primit a doua tranşă de vaccin antigripal

Cea de-a doua tranșă de vaccin antigripal a ajuns la Direcția de Sănătate Publică din Constanța. Aproximativ 35.500 de doze sunt disponibile momentan, 90% dintre seruri fiind ridicate deja de către medicii de familie și de reprezentanții spitalelor, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DSP, doctor Loti Popescu. În această iarnă, pentru judeţul nostru au fost alocate puţin peste 100.000 de seruri, care vor sosi în mai multe tranșe. Campania de vaccinare se derulează în cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Vor primi vaccin gratuit persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu afecţiuni cronice, în special respiratorii şi cardiovasculare sau boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi gravidele