Dosare penale întocmite de polţiştii rutieri constănţeni

4 dosare penale au întocmit polițiștii rutieri constănţeni în ultimele 24 de ore unor şoferi care se aflau în stare de ebrietate la volan sau nu deţineau permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, într-un dintre cazuri, oamenii legii au depistat, ieri, în trafic, pe raza localității Seimeni, un bărbat de 53 de ani, care avea o valoare de 1,37 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii rutieri au constatat că acesta a fost implicat şi într-un accident de circulaţie. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Şi la Mangalia, polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat, în această dimineaţă, un bărbat de 30 de ani, care conducea un autoturism pe DN 39, fără a poseda permis pentru nicio categorie de vehicule. Şi în acest caz pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal.