Eveniment

Ample controale efectuate de ANPC în magazinele Carrefour

todayOctober 30, 2019 2

Background
share close

Magazinele Carrefour din mai multe judeţe ale ţării, între care şi Constanţa au fost verificate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor. Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că în total au fost controlate 14 astfel de supermarketuri, unde au fost constatate o serie de nereguli grave. Horia Constantinescu a precizat că la Constanța au fost găsite, între altele, cuptoare şi congelatoare insuficient igienizate, peşte comercializat fără respectarea condiţiilor de păstrare şi nereguli privind  expunerea mărfii. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 35 de amenzi în valoare de peste 300.000 lei, fiind propusă şi măsura închiderii temporare până la 6 luni a două magazine Carrefour.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Economic

A crescut traficul de mărfuri prin Portul Constanţa

Traficul de mărfuri prin Portul Constanţa a crescut cu aproximativ 17 proocente în primul semestru din 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, aproape 26 de milioane de tone de mărfuri au fost tranzitate în primele 6 luni ale anului prin portul constănţean. În acelaşi timp s-a înregistrat şi o creştere cu circa 30% a volumului de mărfuri care au trecut prin Canalul Dunăre Marea Neagră. În plus, în aceeaşi perioadă, au tranzitat canalul […]

todayOctober 29, 2019 3