Accident feroviar în Portul Constanţa

Accident feroviar în Portul Constanţa. Un tir a fost lovit de un tren de marfă în apropiere de silozuri. La faţa locului s-au deplasat pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, dar nu a mai fost nevoie de intervenţia acestora, deoarece şoferul a ieşit singur din cabină. Acesta nu prezenta leziuni şi a refuzat să primească asistenţă medicală. Nici garnitura de tren şi nici tirul nu erau încărcate în momentul impactului.