Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie a început astăzi. Autorităţile dau asigurări că în diaspora nu vor mai fi probleme la vot. Ministerul de Externe a transmis, ieri, către Autoritatea Electorală Permanentă o listă suplimentară cu 270 de secţii de votare în străinătate, în completarea celor 444 deja aprobate în afara ţării. Pentru prima dată, românii din străinătate vor avea la dispoziţie trei zile pentru a vota şi o pot face şi prin corespondenţă. Peste 41.000 de persoane au ales această variantă, iar plicurile cu opţiunea lor electorală trebuie să ajungă în România până în 7 noiembrie. Vă reamintim că în cursa electorală sunt înscrişi 14 candidaţi.