Un ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii constănţeni. Potrivit IPJ, aseară, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției 5 au fost sesizați, prin serviciul unic de urgenţă 112, despre faptul că la domiciliul unei femei ar avea loc un scandal. Deplasați la fața locului, oameni legii polițiștii au identificat un bărbat de 45 de ani, care și-ar fi agresat fizic concubina de 49 de ani și ar fi amenințat-o cu acte de violență. După completarea formularului de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu conform procedurilor legale. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.