Administrație

Lucrările de mozaic vor fi tratate cu soluţie antiderapantă

todaySeptember 18, 2019

Background
share close

Organizatorii proiectului „Orașul meu din Mozaic” care se derulează în această perioadă la Constanţa dau asigurări că lucrările de artă de la trecerile de pietoni vor fi tratate cu o soluţie antiderapantă, iar pe mozaic nu se va aluneca. Mai mult decât atât aceştia au precizat că în zonele unde bordurile sunt înalte se vor pune şi benzi antiderapante. Acest proiect se desfăşoară la 10 treceri de pietoni amplasate în zone importante ale oraşului, iar majoritatea acestor lucrări a fost deja montată. „Oraşul meu din mozaic“ este un program dedicat Constanţei şi locuitorilor săi, iar în cadrul acestuia se întâlneşte istoria milenară a oraşului şi prezentul său tânăr şi dinamic. Proiectul „Oraşul meu din mozaic“ însumează 21 de lucrări decorative vor putea fi admirate, luna viitoare, pe trotuarele din dreptul a 10 treceri de pietoni din municipiul Constanța.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

Ziua Mondială a Curăţeniei, la Constanţa

Cea mai mare acțiune de ecologizare care se derulează la nivel mondial va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni şi în municipiul Constanţa. Potrivit Primăriei, World Clean Up Day încurajează responsabilizarea față de oameni și mediul înconjurător. Evenimentul, aflat la prima ediţie, este prilejuit de Ziua Mondială a Curățeniei şi se va desfășura, sâmbătă, de la ora 11.00, în Parcul Tăbăcăriei. Potrivit organizatorului, până în acest moment s-au înscris 250 de persoane. Cei care participă la eveniment vor primi un […]

todaySeptember 18, 2019 1