Eveniment

10 proxeneţi reţinuţi la Constanţa

todaySeptember 20, 2019 1

Background
share close

44 de percheziţii la persoane bănuite de exploatare sexuală au efectuat ieri poliţiştii cosntănţeni. Vizaţi au fost mai mulţi suspecţi de proxenetism, trafic de minori și folosirea prostituției infantile. Potrivit IPJ, în perioada 2017 – 2019, suspecţii ar fi recrutat, de pe raza județului Constanța, mai multe tinere, printre care și minore, pe care le-ar fi obligat să practice prostituția. În urma descinderilor oamenii legii au ridicat 30 de telefoane mobile, 2.700 de lei și înscrisuri cu valoare probatorie. De asemenea, la o locație au fost identificate două generatoare de curent despre care se crede că ar fi fost furate din oraşul Ovidiu. La alte adrese au fost găsite 6 tinere, despre care existau indicii că ar fi fost exploatate sexual. 26 de bărbați au fost conduși la sediul B.C.C.O. Constanța pentru audieri și 10 dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore. Astăzi aceştia urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Eveniment

Tânăr înecat adus pe mal de valuri la Costineşti

Un bărbat care a murit înecat astăzi la Costineşti a fost adus pe ţărm de valuri. Potrivit reprezentanţilor Inspectortului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, acesta a fost scos la mal în dreptul mănăstirii Sfânta Elena. Din primele date s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 21 de ani. La faţa locului au fost prezente un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi unul de la SMURD, iar cadrele medicale au declarat decesul victimei.

todaySeptember 20, 2019 1