Stiri

Val de caniculă in judeţul Constanţa. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de căldură, valabil luni si marţi.

todayAugust 10, 2019 2

Background
share close

În aceste zile, calul de căldură va persista și se va intensifica în toate zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate până spre 38 de grade, duminică în sud-vestul țării, iar luni și marți în vest, nord-vest și local în sud. Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Stiri

Comisarul Ecaterina Scânteie este noul şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Constanţa.

Numirea a fost facuta dupa ce fostul şef CJPC Constanţa, Horia Constantinescu, a devenit noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Premierul, Viorica Dăncilă, l-a numit în funcţie după ce l-a demis pe fostul preşedinte al ANPC, Marius Pârvu. Constantinescu a declarat că îşi va exercita această funcţie cu aceeaşi fermitate cu care a acţionat şi la Constanţa. De asltfel, el a devenit cunoscut în urma acţiunilor de control efectuate pe litoral la care participau mulţi inspectori care erau […]

todayAugust 10, 2019 12