Filme în aer liber pe faleza din faţa cazinoului

Evenimentul „Filme în aer liber” revine la Constanța, între 6 și 18 august, pe Faleza Cazinoului. Proiectul este finanțat de Primărie şi este organizat de Asociația Culturală Metropolis, iar accesul publicului este gratuit. Se vor utilza un proiector digital mobil și un ecran gonflabil de 120 m², pentru o bună calitate a proiecției, similară celei din sălile de cinema. Evenimentul și-a propus să apropie publicul de filmul european și de filmul de autor, în general. Prima săptămână este dedicată comediilor, iar cea de-a doua producţiilor de aventuri. Proiectul se încheie cu un film pentru copii şi familie.