Eveniment

Festivalul Vinului Dobrogean Pontus Euxinus 2019

todayAugust 17, 2019 9

Background
share close

Festivalul Vinului Dobrogean Pontus Euxinus 2019 se desfăşoară săptămâna viitoare la Constanţa. Timp de patru zile, atât constănţenii, cât şi turiştii vor putea degusta vin din podgorii de renume, dar şi alte bunătăţi. Potrivit organizatorilor, obiectivele festivalului sunt promovarea vinului şi a cramelor dobrogene, promovarea Dobrogei ca destinatie turistica prin intermediul turismului viticol, dar şi promovarea utilizării ambalajelor ecologice, a viticulturii organice şi a alimentaţiei sanatoase. Persoanele interesate sunt aşteptate la festival în perioada 22 – 25 august, între orele 12:00 şi 22:00, în Piaţa Ovidiu.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Administrație

6.300 de tone de alge, colectate din staţiunile litoralului românesc

6.300 de tone de alge au fost colectate în acest sezon estival. Potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Marieta Iorga, au fost strânse, numai în ultimele două săptămâni, peste 1.300 de tone de alge din aproape toate staţiunile litoralului românesc. Cea mai mare cantitate de alge colectată de pe plaje, spune aceasta, a fost de pe tronsonul Olimp – Vama Veche, urmat de tronsonul Eforie Sud – Tuzla – Costinești și apoi de Năvodari. Marieta Iorga […]

todayAugust 17, 2019 10