Un constănţean afost reţinut pentru tentativă de viol

Tentativă de viol, aseară, la Constanţa. Incidentul a avut loc în jurul orei 22.00, pe strada Timonei din cartierul Poarta 6, când polițiștii Secției 5 Constanța au fost sesizați despre producerea unui scandal. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au identificat un bărbat, de 43 de ani, care ar fi agresat, într-o stație de autobuz, o femeie, de 55 de ani, din Constanța şi ulterior a vrut să o violeze. Potrivit reprezentanţilor IPJ, bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. Pe timpul nopţii, suspectul a solicitat asistență medicală şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. În această dimineață, el a fost readus pentru audieri și apoi a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol. Suspectul a fost introdus în arestul Poliţiei Judeţene Constanţa şi, cel mai probabil, va fi prezentat instanţei de judecată pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Reprezentanţii IPJ au precizat că bărbatul are antecedente penale, iar în 2007 a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru viol.