Învățământ

Facilități pentru candidații cu rezultate excepționale admiși la programele de licență ale Universităţii Ovidius

todayJuly 18, 2019

Background
share close

Universitatea Ovidius Constanţa va implementa din această sesiune a admiterii un program de susținere a elitelor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior, candidații admiși la programele de licență vor putea obține o bursă ocazională de 2.000 de lei și cazare gratuită pe tot parcursul anului universitar, dacă nu au domiciliul în municipiul Constanța. Condiția de a beneficia de aceste facilități în continuare este de a obține, într-un an de studiu, cel puțin media 9.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Sănătate

Noi teste pentru repornirea cardului naţional de sănătate

Sistemul cardului de sănătate, care nu funcţionează de mai bine de două săptămâni, ar putea fi repornit astăzi, după ce se vor face noi teste. Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Daniel Osmanovici, a declarat că blocajele resimţite la nivelul cabinetelor medicilor de familie, farmaciilor, spitalelor şi tuturor categoriilor de furnizori, se datorează cantităţii uriaşe de informaţii, într-un an, fiind vorba despre 76 de milioane de introduceri de date în sistem. Directorul Casei Judeţene de Asigurări […]

todayJuly 18, 2019