Eveniment

Continuă controalele pe Litoral ale ISU Dobrogea

todayJuly 10, 2019

Background
share close

45 de hoteluri, restaurante, cluburi şi unităţi de Turism de pe Litoral au fost controlate, săptămâna trecută, de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Aceştia au declarat că au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate aproape 300 de deficienţe, pentru care au fost aplicate avertismente şi amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei. Printre neregulile constatate în timpul verificărilor se numără neîntocmirea sau neavizarea planului de intervenţie la unele hoteluri şi lipsa stingătoarelor de incendii. În plus, au fost executate şi exerciţii de evacuare.

Written by: Stiri Radio Sky

Rate it

Previous post

Politic

Organizația Femeilor Liberale Constanţa și-a completat structura de conducere

Organizația Femeilor Liberale din cadrul PNL Constanța și-a completat aseară structura de conducere. Astfel, în cadrul ședinței organizației municipale, consilierul local Adriana Arghirescu a primit voturile pentru funcția de prim-vicepreședinte. Medicul Irina Dumitru, șef de secție la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, este, începând de aseară vicepreședintele organizației de femei PNL. Președintele acestei structuri, Adriana Câmpeanu a declarat că ”sănătatea și mediul de afaceri, domenii de activitate din care provin cele două doamne care au fost alese în forul de […]

todayJuly 10, 2019